La mulţi ani!

La mulţi ani mie!

La mulţi ani, iubitului meu!

La mulţi ani, Andruţa!

La mulţi ani vecinei de la 3!

La mulţi ani tuturor cu numele Andrei / Andreea!

De 3 ori "La mulţi ani!"

La mulţi ani, mami! Azi, în grădina vieţii tale, a înflorit a 41-a floare, dar tu vei rămane pururi tânară prin energia şi pofta de viaţă pe care o emani. Te iubesc mult de tot, chiar dacă ne certăm mai tot timpul. Să fi sănatoasă, căci iubită eşti enorm!

La mulţi ani, bebe mic! Ei bine, cum te simţi după un anişor pe această lume? Noi te iubim mult şi îl rugăm pe Dumnezeu să aibă grijă de tine, să-ţi dea multă sănătate şi fericire. Ne este tare dor de tine, Roland! Te pupăcim!

Şi ..

La "multe luni", pentru noi, iubitule! A mai trecut o lună... Oh Doamne, şi ce lună încărcată! Avem 3 "lunişoare". Te iubesc mult şi îţi mulţumesc că mă accepţi aşa cum sunt, cu toata nebunia mea şi toate imperfecţiunile. Şi mai ales, mulţumesc pentru că iubeşti copilul din mine!

Te iubesc prin toate complicaţiile mele!

Încep prin a te întreba: mai ţi minte ce ţi`am zis în prima clipă când te`am văzut?
..
Ţi`am zis că alături de mine îţi vei complica viaţa, vei suferii. Mi`ai zis că sunt nebună şi ai început să râzi.
Eu nu mint.
Acum mă crezi?
Cu cât trece timpul, cu atât simţi mai intens că îţi ascund ceva, lucru ce te distruge pe interior.
Lucru ce mă doare...
Da. Îţi ascund ceva...
Mă ascund pe mine.
Sincer îmi pare rău pentru tot ce ţi`am făcut. Nu e vina ta deloc. Sau poate e vina ta pentru că eşti prea bun şi mă iubeşti orbeşte. Deşi ai 23 de ani, încă nu ştii să faci diferenţa dintre ceea ce merită iubit şi ceea ce nu merită. Mai mult ca sigur când citeşti asta, zici că sunt "topită". Poate, dar în adâncul sufletului tău ştii că am dreptate.
Zi de zi încerci să te schimbi. Deschide ochii! Altcineva trebuie să se schimbe.
Pui, de iubit, te iubesc. Dar nu stiu să`ţi arăt... Sau poate îmi e teamă să nu par vulnerabilă. Poate am suferit prea mult până acum, motiv pentru care în fiecare dimineaţa îmi îmbrac inima şi sufletul în lut. Mă îmbrac în fata aia nepasătoare, rece, de piatră. Dar la o lovitură puternică, mă sparg.. Rămân goală, neputincioasă, speriată. Dar îmi ascund goliciunea după rămăşiţele din scut, până rămân singură.
Nici măcar eu nu mă înţeleg uneori. Uneori rup barierele şi vreau să fiu liberă, să trăiesc, să fiu EU! Uneori vreau pur şi simplu să`ţi sar în braţe, dar corpul mă opreşte.
Mereu există o luptă aprigă între suflet şi trup. Uneori câştigă sufletul şi sunt fericirea ta. Dar alteori câştigă trupul şi sunt blestemul tău.
Acum înţelegi de ce îţi spun să nu crezi mereu ceea ce vezi? De multe ori nu îţi arăt reflexia adevărată a ceea ce simt. De multe ori râd cu tine, deşi în interior plâng mări. Şi nu îţi spun.. Şi nu am să`ţi spun...
De multe ori, mă pierd cu tine într`o lume goală. O lume pe care ne`o decorăm noi cum vrem: un portocal aici, un leagăn acolo, etc. Dar mă trezesc înaintea ta mereu şi şterg tot, tot.. Distrug tot ceea ce făcem împreună. De ce? Nu îmi pot răspunde nici măcar mine...
Mi`ai zis din prima seară că nu suporţi minciuna, deci să nu te mint.
Te`am minţit din prima clipă în care m`ai văzut.
Da, eu mint. Mă hrănesc cu minciuni şi nasc minciuni. Dar nu mint cu privire la lucruri grave, ci cu privire la lucruri neînsemnate. Te`am minţit arătându`ţi o falsă EU, o fiinţă perfectă, ideală.
De ce mint?
Pentru că doar aşa te pot face fericit.
Iubesc să te văd fericit!
Iubesc să te aud râzând!
Iubesc să fiu creaţia ta...
Închei prin a`ţi spune că te iubesc, dar nu te merit.

Iubitule.. iubeşte ceva biotic , şi nu lutul modelat de toţi.

Simplu, a ta gasa.

Rămas bun, Biban Bogdan!

Nu te vom uita niciodată!
Nici măcar nu am cuvinte să descriu ceea ce simt...
Mi se pare totul un vis urât şi sper să se sfârşească-n curând!
Cine imi va mai zice mie "sărut-mâna"? Nimeni... Ne-ai lăsat secaţi de putere şi fericire...
De ce nu te ridicaşi când te strigarăm cu atâta foc? De ce? .. De ce ai plecat aşa de repede? .. De ce, Doamne?

Vei rămâne mereu în inima mea. Te iubesc mult!
Şi ...să ne revedem cu bine, cândva!

4 dimineaţa...

" Înainte să cad în impas, mai fac un pas

Gândindu-mă într-un ultim ceas

Că doar tu mi-ai mai rămas...

Tu eşti motivul pentru care trăiesc

Şi numai la tine mă gândesc.

Şi atunci când te privesc

Îmi vine să-ţi zic că te iubesc!

Dar asta nu o s-o fac nicicând

Pentru că tu nu mă ai pe mine în gând!

Dar eu tot visez crezând...

Că ai putea fi a mea oricând

Sunt căzut într-o stare de deprimare

Nici nu mă mai cred în stare

Să mă gândesc la o iluzie arzătoare

Nu-ţi dai seama cât sunt de tare!

Dar folosesc ca atare

Un motiv imaginat care…

Mă ajută să trec în viaţa care n-are

Pentru mine nici o valoare!

Chiar cea mai mică speranţă doare

Sunt iluzii deşarte … amare

Glumele tale sunt chiar barbare

Nu au nici cea mai mică amploare...

Şi cu toate că mă doare

Eu încetez a te iubi printr-o scrisoare..

Tu pentru mine eşti doar o eroare

Într-o soartă viitoare

Care e prea frumoasă … oare?

Nu mă regasesc în povestioare

Ci doar în sentimentele mele înselătoare..

Sentimentul odata cu mine moare

Lăsând în urma lui dureri uşoare.

Păşesc singur pe un drum către abis

Încercând să obţin ceva ce n-am atins...

Te găsesc doar în vis, căci în realitate

Încerci să te ascunzi... după o calitate

Precum eu nu aş fi nimic pentru tine

De frică să nu simţi ceva pentru mine,

În afară de prietenia ce în gând îţi vine

Şi pleacă o dată când tu te uiţi la mine...

Trezeşti în mine un sentiment pe care nu l-am mai văzut!

Dar eu niciodată nu am crezut

Că poţi să priveţti cum am căzut

În acel coşmar pe care l-am avut

În care tu ziceai că nu mă cunoşti

Şi că niciodată nu ai să priveşti

În sufletul meu cu ură îmbibat

Pe toşi cei care pe tine te-au curtat..

Încercând să-mi fure singura speranţă

De a te săruta măcar o dată în viaţă! "

Dont mess with Oana :))

Azi am avut iar conducere. Şi după cum mi-am promis mie data trecută, azi nu am mai plâns :))
Am râs enorm de mult!

Azi am mers prin Centru. Super tare! Mă aşteptam să fie o zonă mai complicată.. Dar de unde! Totul a mers... ca uns :D

De unde titlul post-ului şi de ce am râs aşa de mult? :))

Păi, doar ce trecusem de un sens giratoriu.. Era cam 20:00 ceasul, drum liber, răcoare.. frumos! Eram pe banda din dreapta, iar instructorul îmi zicea să accelerez... Când, în stânga mea apare un Range Rovers proaspăt spălat, iar la volan un tip. Se uită el aşa pe deasupra ochelarilor de soare şi zâmbeşte răutăcios.. El JMecher, maşină scumpă, merge pe banda a 2-a. Eu, fraieră pe şcoală, merg pe banda pentru viteză redusă, cu un Peugeot 307. Trist..
Îi zâmbesc şi eu răutăcios,ridic din spranceană şi .. baga tată! :)) .. Trecui pe banda a 2-a şi îl lăsai să "adulmece" praful de la un Peugeot. "Ete fraiera... Nu mai e fraiera :))"

Azi nici nu mai aşteptai să treacă toţi, ca să schimb banda de mers. Cum trecea unul, accelăram şi mă băgam şi eu.
Azi nu am mai fost fraieră.
Am fost înjurată, am înjurat şi eu.
Am fost depăşită, am depăşit şi eu iar.
Azi... am dat tot ce am avut mai bun!
Azi.. mă iubesc! :X :))

P.S: aştept cu mare nerăbdare ziua de luni... Conducere iar :X

Golan...că, la volan :))

C.I.A.-Rutiere
Asculta mai multe audio Muzica

Azi ( 12 august ) am avut prima şedinţă oficială de condus!
Cea neoficială a fost acum 2 zile.. Atunci am stat pentru prima dată pe scaunul şoferului. Aveam nişte emoţii.., dar nu din cauză că o să o fac lată, ci din cauza celor din trafic... că la cum se circulă pe Rocadă :-j .. În fine!
Suntem 4 fete care făcem cu acelaşi instrctor, eu fiind cea mai mică. Şi cum aia mici sunt mai fraieri, am început eu prima :)) .. Eh, de aici începe comedia!
M-am aşezat frumos în dreapta şi am plecat toţi spre locul de unde avea să înceapă "spectacolul". Mi-am găsit o poziţie comodă şi am început să fredonez melodia de la radio în gând. Dar comoditatea în cantitate excesivă dăunează grav! După 10 minute ( maxim ) , trage pe dreapta şi opreşte. "Poate uită să facă ceva" mi-am zis. Dar m-am înşelat! "Eh, micule, maşina e a ta!" .. Am început să zâmbesc :)) .. Părea o glumă având în vedere că eu sunt paralelă cu orice ţine de maşini şi mai ales la ce aglomeraţie era în trafic. Dar nu. Era.. pe bune. Mi-a pierit zâmbetul şi am făcut nişte ochii de căţel nevinovat. Am coborât şi m-am urcat la volan. Wow! Deci pot să zic că prima şi prima dată am observat că între vârfurile picioarelor mele şi pedale erau vreo 10 cm... ( eram deja speriată :D ). După, am preferat să nu mai privesc nimic :))
"Aşaa! Acum: scaunul, oglinzile şi centura!" îmi zice blând.
"Aşadar, am să ajung la ele :X" .. deja râdea inima în mine. Mi-am reglat scaunul, am reglat oglinzile dar centura... nu-i centura! Într-un final a apărut...
În fine, cert e că, din momentul în care am pornit motorul, am rămas şocată! Pentru o "paralelă", eram prea "tangentă" ... :| .. Cu alte cuvinte, am mers foarte bine şi frumos. Dar asta a fost atunci...

Azi... azi am plâns. De nervi. Am rămas blocată pe Rocadă... Cele mai infernale 20 de minute din viaţa mea! Deci, niciodată nu am văzut atâţia idioţi la un loc. Cocalari prea puţin emancipaţi, cu dacii 1310, se băgau fără să semnalizeze, scuipau şi mai şi fluierau la mine. Înjurături peste înjurături.. Eram prinsă într-o coloană ce părea infinită. Calcă ambreajul, scoate-o din viteză şi frână! Nu opream bine, că cel din faţa mea pornea. Ia piciorul după frână, calcă ambreajul, bagă într-a întâia şi eliberează încet ambreajul. 2 secunde apoi.. FRÂNĂ! Şi tot aşa... În timpul ăsta eram şi atentă la cei din jur ... Gălagie! Frânează! Stai! Instructorul vorbea la telefon... am intrat în panică... Şi am luat piciorul de pe ambreaj şi mi s-a oprit motorul exact în mijlocul drumului! A mai ţipat şi pe mine.. După ce am ieşit din ambuteiaj, la vreo 10 minute a început să râdă instructorul. Era un test :)) .. Însă vă spun cu mâna pe inimă, că dacă mă întreba cineva cum mă numesc, nu cred că eram în stare să-i răspund... Fiind a doua oară la volan, nu eram pregătită pentru o aşa încercare. Dar omul din greşeli învaţă :)
Vineri am iar conducere şi, presimt eu aşa, va fi muult mai bine! Oricum, acum sunt mult mai sigură pe mine.
Şi nu, nu am să mai plâng :)).. Promit!

1:28 pm

:X

Râde, visează, iubeşte, dansează, trăieşte...
Ce o fi cu ea?

:X

1:06 am

Niciodată să nu îi uiţi pe cei care te-au ajutat când ai fost singur!
Niciodată să nu uiţi de unde ai plecat!
Niciodată să...


Lasă...


... Tot praf sunt!


Învaţă să nu mai fi luată de prostă, prosto!

Punct. Şi de la capăt!

Doamne, ce de praf s-a strâns pe jurnalul meu! Am uitat complet de existenţa acestui loc... sau poate mi-a fost frică să-mi deschid iar sufletul? Mă simt atât de străină de toate acestea...
Dar uite că stau din nou la aceeaşi masă, pe acelaşi scaun, în faţa aceluiaşi jurnal, dar în mine e o altă EU... Una majoră mai nou :)), mai puternică şi mai încrezătoare în ea!

Ce s-a întâmplat cu mine?

Am avut o ieşire spectaculoasă din acestă lume, asemenea unei păsări Phoenix.
Atunci când o pasăre Phoenix îşi simte sfârşitul, îşi face un cuib din plante aromatice şi tămâie căruia apoi îi dă foc se întinde, ea arzând odată cu cuibul. Din cenuşa sa se formează o altă pasăre, care o îngroapă pe cea care "ia dat viaţă" , punându-i rămăşiţele într-un înveliş de smirnă şi tămâie in formă de ou şi ducându-le la sanctuarul din Heliopolis.

Exact ca legendara creatură, am simţit apropierea sfârşitului...
Frecventam tot mai puţin Edenul. Iar când intram în el, o făceam doar pentru a depozita cutiile vechi din carton ( începusem încet încet să-mi împachetez din sentimente şi amintiri şi să le îndes în cutii vechi din carton. De ce? Cartonul arde mai repede ) ... Apoi, în ultimele zile, ţi-am furat o tigară. Am să ţi-o plătesc. De fapt, mai bine nu. Am plătit prea mult pentru lucruri ce nu mi-au aparţinut niciodată :)
Am luat tigara şi m-am aşezat pe o băncuţă în Eden. Pe aceeaşi pe care stăteam noi de obicei. "La dracu! Nu am foc.". Dar am gasit cutia ta de chibrite. Ai uitat-o pe bordură, să ştii. Am aprins ţigara, am tras o dată puternic în piept, de mi-am anesteziat sufletul şi am aruncat-o într-una dintre cutii. Ah, Doamne, ce foc frumos mi-a cuprins întregul univers! Din solidaritate, am intrat şi eu în dansul focului. În urma mea s-a lăsat tacerea...
Spectacolul s-a încheiat!
Fetiţa a cedat!
Cortina a picat!
Sfârşit!

După câteva săptămâni, când totul s-a stins, dintr-un pumn de cenuşă s-a ridicat o altă fetiţă, micuţă - dar puternică, inocentă - dar nu naivă. Surpriză! Eram eu, doar că o altă EU...
Din acea zi, nu am mai pictat numai cu culorile pe care le aveam... am mai furat şi de la alţii!
M-am avântat în marea numită "societate" şi, culmea, nu e chiar atât de rea! Am realizat că nu sunt atât de hidoasă şi de plictisitoare precum mă faceai să mă văd şi să mă simt.

Pentru mine nu mai există nimic de "atunci".
Sunt mândră de ceea ce sunt acum şi iubesc viaţa pe care o trăiesc, pentru că nu mai duc lipsă de nimic. Cu părinţii mă înţeleg foarte bine, nu am o mulţime de prieteni, dar am câţiva care ar merge şi până la capătul lumii cu mine. Plus că soarta nu îmi e chiar atât de potrivnică într-un domeniu la care nu mă aşteptam să reînvie atât de repede!
La ce mă refer? Păi... e ceva de genul: ceea ce deţii laşi, pentru a căpăta ceea ce nu ai.
Nu înţelegi, nu? Nici nu trebuie... :)

Timpul uneori se dovedeşte a fi un bun prieten!

Acum că am revenit cu forţe proaspete, am să dau naştere unui nou Eden mai solid, clădit pe adevăr şi cu 2 rânduri de uşi. Precauţie... Tu nu mai ai ce căuta acolo :)
Tu.. ai încetat să exişti!
Ai ars o dată cu vechea Oana şi cu tot ceea ce vă lega.
Şi nu, nu vei avea ocazia să reinvii din propria-ti cenuşă, pentru că am împrăştiat-o prin toate locurile atinse de tălpile mele. Îţi va lua mult timp până te vei aduna, iar eu, atunci, voi fi demult a Lui :X

Rămâi cu bine, Michael Jackson!

Am crescut cu tine.. acum mi se pare un coşmar faptul că nu mai eşti cu noi!

În veci nu vei fi uitat!

Music Playlist at MixPod.com

Rămas bun, copilărie! ...

" Timp, încotro mergi
Spre ce meleaguri noi, grăbit alergi?
Cum, poţi într-o zi
Să schimbi în oameni mari nişte copii? "

    Când suntem mici, ne dorim cu disperare să creştem mari! Iar când mai avem puţin până devenim adulţi, vrem cu disperare copilăria înapoi...

    Cam aşa e şi starea mea în ultima vreme ... Peste exact o săptămână nu voi mai fi copil cu "acte în regulă" ci doar copil... Căci copil voi rămâne până la bătrâneţe! :)

    Parcă ieri aşteptam să rămân singură să pot să încalţ pantofii mamei... Erau de un roşu aprins, cu nişte tocuri de 10 cm, cui, subţiri... Eram total fascinată de ei! De fiecare dată când aveam ocazia mă încălţam în ei, mă dădeam cu ruj, îmi luam poşetuţa şi mă plimbam prin casă asemenea vecinelor mele. Pe atunci, ele aveau toate în jur de 18-19 ani şi seara, când eu eram cu "camarazii" mei de joacă prin faţa blocului, plecau în oraş. Doamne! Ni se pareau nişte fotomodele adevarate. Le priveam toţi cu gura căscată până dispăreau în zare... Cât mai plângeam că pe noi ne chemau părinţii în casă şi ele rămâneau până târziu. Sau când ele plecau prin cartier, iar nouă ne era interzis să traversăm strada "dincolo", la vecinii de peste drum... Mereu ne întrebam ce e "dincolo" :))

     Dar uite că timpul a trecut atât de repede! Acum ele sunt cu copilaşii pe afară, iar noi suntem cele "cochete". Azi noi ieşim în oraş... Azi noi suntem admirate... Ele ne privesc şi îşi amintesc că "şi ele au fost cândva aşa".

      Dar parcă acum nu mai are niciun farmec :( ... Acum prea avem acces la toate.. Era altfel când ne erau interzise.. Era aceea sete oarbă de cunoaştere.. Acum nu mai e! Pot să mă încalţ oricând în pantofi cu toc de 14 cm, pot să mă machiez când vreau, pot să plec oriunde. Nu mă mai opreşte nimeni... Nu mai e amuzant! :)

     Aşa că îmi pare rău că mi-am dorit să cresc! Rău, rău de tot! Doar ideea că mai e doar o săptămână îmi provoacă fiori reci pe şirea spinării... O săptămână şi pierd cea mai frumoasă perioadă din viaţă!

      Azi am plâns mult... din cauza vârstei, dar şi din cauză că aceasta este ultima vacanţă de vară ca liceean! Doar gândul că nu o să mai fiu zi de zi împreună cu cei pe care îi numesc cei mai buni prieteni mă facu să plâng în ultimul hal...

      Timpule, ce crud eşti!... Prea te grăbeşti! Şi nu înţeleg de ce... la urma urmei, numai timp nu ai...

De ce nu ne mai laşi să ne mai bucurăm măcar puţin?

 
   

The End!

Later edit :)) :

Sper să fi fericit şi să NU regreţi decizia din această seară! 

Fără tine poate nu aş fi ajuns să mă cunosc atât de bine :) \:D/

Un ultim te iubesc şi ... adio, pui :X

P.S: .sper să te răzgândeşti ..

7 iunie ...

    "Eh! Cum te simţi la 19 ani, pui? " Te întreb aici, având în vedere că nu sunt cu tine. 

     Dar stai să vezi! Acum 5 minute îmi aminti că ai zis că regreţi că am fost la majoratul tău... Cred că ai regretat de când am ajuns acolo, având în vedere faptul că în fotografie eu zâmbesc ca o idioată iar tu... sec, exact cum ai fost săptămâna asta.

    Aşa că trebuie să recunosc: a fost greşeala mea azi că am tot dat de înţeles că vreau să fiu şi eu cu tine de ziua ta! Am uitat unde îmi este locul ... La urma urmei, sunt doar iubita ta. Am cam multe pretenţii în ultima vreme, sorry! ... Cred că asta e motivul pentru care mă respinsăşi :)

    Încă mai am pierderi de memorie... Sau poate nu am vrut să-mi amintesc "regretul" tău :)

      După săptămâna asta cred că în melodia următoare te "regăseşi" ... Ai uitat tot, dar de imaginea mea nu poţi să scapi aşa uşor, nu? Motiv pentru care încă nu renunţi la mine... ?

"Am făcut tot ce-am ştiut să fac
Numai să te uit
Azi nici piesa noastră
Nu o mai ascult.

Cafeneaua-n care ne-ntâlneam
Acum o ocolesc
Mi-aminteşte de întâiul "Te iubesc!"...

Am şters şi pozele cu noi
Nu vreau să dau timpu`napoi
Am renunţat la tot ce aveam
Şi-mi amintea de tine

Am şters si pozele cu noi
Nu vreau să dau timpu`napoi
Am renunţat la tot ce-mi amintea de tine...

Însă ce nu pot uita
Este amintirea ta 
O păstreză inima
Într`un colţ de suflet

Şi oricât as încerca
Nu te voi putea uita
Te păstrează inima
într`un colţ de suflet

Şi ar mai fi ceva..
Ce nu voi putea uita
Sufletul nu mă lasă
Azi e ziua noastră...

Am facut tot ce-am stiut să fac
Numai să te uit
Dar nu ştiam că`mi va fi dor
Atât de mult

Spun mereu că nu mai simt nimic 
Când mă-ntreabă cineva 
Dar dacă nu mai simt nimic
De ce îmi mai stă gândul la ea?


Am sters şi pozele cu noi 
Nu vreau să dau timpu`napoi
Am renunţat la tot ce`mi amintea de tine...

Însă ce nu pot uita
Este amintirea ta 
O păstreză inima
Într`un colţ de suflet

Şi oricât aş încerca
Nu te voi putea uita 
Te păstrează inima 
Într`un colt de suflet...

Când e liniste
Aud vocea ta 
Când sunt singură
Simt atingerea ta 
Cand închid ochii mei 
Văd ochii tai 
Nu mai pot rezista...


Însă ce nu pot uita
Este amintirea ta 
O păstreză inima
Într`un colţ de suflet

Şi oricât aş încerca
Nu te voi putea uita 
Te păstrează inima 
Într`un colt de suflet...


Şi ar mai fi ceva..
Ce nu voi putea uita
Sufletul nu mă lasă
Azi e ziua noastră..."

Poate încă te leagă multe de mine :)

[ sursă fotografie: album personal ]

Am de toate... şi de fapt nimic

"Poarta Edenului va rămâne mereu deschisă ...

...Dar pe mine nu mă vei mai întâlni acolo"

    Viaţa mea e o piesă de teatru  jucată de cei mai buni actori, iar motivul central este un război ... născut din mine. Eu nu sunt decât un spectator stupid, care din când în cand este invitat în scenă, doar pentru a servi ca exemplu de "aşa nu e bine". 

     Nici măcar nu am 18 ani şi deja mă simt bătrână, secată de viaţă. De când mă ştiu am fost într-o goană oarbă după perfecţiune, doar pentru a fi acceptată de voi. Mereu m-am zbătut să dau tot ce am mai bun pentru a vă vedea fericiţi. Dar cred că am greşit de fiecare dată, pentru că nu am văzut niciun zâmbet pe buzele voastre...

     Ce preţ are un zâmbet, o vorbă dulce sau o îmbrăţişare? Chiar atât de săracă sunt în ochii voştri de nu primesc nici măcar una dintre ele? 

.... Mă simt atât de prost, încat nu îmi pot descurca gândurile. Sunt atît de multe sentimente încarcerate în adâncul meu şi toate zbiară atât de tare să iasă afară, încât mi-au spart fereastra sufletului. E prea mare agitaţie pentru a le putea explica acum... toate se îngrămădesc să iasă...

      Dar înainte să renunţ, vreau să-ţi zic că îmi lipseşti...

      Te am doar în lumea mea, în realitate eşti absent... De ce îmi mai bântui noaptea visele, dacă dimineaţa îmi spui că nu vrei să mă vezi?

Când m-ai strâns ultima dată în braţe doar pentru că îţi era dor de mine?

Când m-ai privit ultima dată şi mi-ai zis că mă iubeşti?

Când m-ai strigat ultima dată "iubita"?

     Doamne, îmi e aşa de dor de tine... Îmi e dor să zâmbeşti când mă vezi, să ne plimbăm ţinându-ne de mână, să-mi spui tot ce te apasă, să mă săruţi pe frunte... să fi TU!

     Îmi e dor să mă îndrăgostesc de tine... Dar pe tine toate astea te lasă rece. Ai tăiat orice legătură de apropiere între noi... Mi-ai închis uşa de la lumea ta...

Când ai reuşit să mă uiţi? ...

[ sursă fotografii: album personal ]

Timpul îţi va fi judecător.. iar ura mea călău. Îţi va zdrobi fiecare coastă în parte, o va fărâmiţa, până va ajunge fină, precum praful ce s-a depus în adâncul sufletului meu.

Şi Doamne!

Cu câtă poftă am să râd de fiecare scrâncet de-al tau!

Adio ...

[ sursă fotografie: album personal ]

True Blood

Trailer sezonul 2 :X

Mai e până apare şi la noi :(  ... Pe 14 iunie va fi premiera în America.

Dar noi îl aşteptăm cu drag :X

2 mai ... prelungit :">

... forever & ever?

De fapt, sunt o PROASTĂ! 

2 mai

22 :)

[ Sursă fotografie: Google]

Leapşa de la Cosmin Olaru

1.Ce îţi place să faci atât de mult, încât ai plăti pentru asta?

Să dansez. Mi se pare cel mai sublim mod prin care îţi poţi exprima sentimentele.

2.Dacă ai afla astăzi că mai ai de trăit exact 5 ani, ce ai face începând de mâine?

Interesant! În fiecare zi fac aceleaşi lucruri. Cu alte cuvinte, duc o viaţă monotonă. Cred ca aş începe prin a face lucruri mai ieşite din comun ( în viziunea mea ). Mereu mi-am dorit să mă plimb sau chiar să dansez în ploaie, dar niciodată nu am avut ocazia. "O să raceşti!" spuneau ai mei. Sau să privesc apusul soarelui, ca apoi să desenez toată noaptea cu privirea mii de figurine în stele, iar dimineaţa să privesc cum renaşte din mare un soare mai puternic şi mai tânăr, toate astea stând pe ţărmul mării. Sau să fac cu mânuţa mea un zmeu şi să alerg cu el pe un câmp de un verde ameţitor. Iar când mă cuprinde oboseala, să-mi las trupul pradă frăgezimii firelor plăpânde de iarbă. Cu siguranţă vi se pare o prostie răspunsul la această întrebare, dar lucrurile acestea micuţe, parţial lipsite de sens, mereu mi-au adus fericirea. Aşa sunt eu! :">

3.Dacă ai câştiga un milion de euro neimpozabil, ai continua să faci ce faci acum?

În principiu, da. Sunt în clasa a 11-a. Singurul lucru pe care îl fac este să învăţ. Deci, nu prea s-ar schimba multe. Dar aş folosi o parte mică din bani pentru a face şcoala de şoferi şi a-mi lua o maşinuţă mică, nu scumpă şi nici de fiţe. Aşa aş transforma visul unei persoane dragi ce aşteaptă de aproape 20 de ani să se implinească. Restul banilor i-aş depune într-un cont. Cine ştie, poate cu ajutorul acestor bani aş reuşi să fac facultatea de Medicină. Poate vă întrebaţi care e legătura dintre Medicină şi bani. Eh! Cred că nu e un secret faptul că fără bani, nu ai nicio şansă. Fără o şpagă consistentă nu ajungi nicăieri. Dar nu mai contează. M-am obişnuit cu ideea că va rămâne un vis. Aşa ca m-am orientat către alte domenii, la fel de frumoase :)

4.Peste 15 ani, ce ai vrea să scrie pe prima pagină despre tine, în cel mai important ziar din ţară? Care ar fi titlul articolului?

Off! Dificil. Nu ştiu ... Aş avea 33 de ani... Să presupunem că aş avea succes în cariera artistică şi mi-ar creşte veniturile fabulos, fapt ce m-ar propulsa în lumea mondenă, fie că vreau fie că nu vreau. Ideea e că pe mulţi îi strică banii şi uită de unde au plecat. În schimb eu, aş rămâne aceeaşi. Titlul ar fi: Celebră prin simplitate şi naturaleţe. Iar cuprinsul articolului ar conţine rezumatul vieţii mele. Nu ştiu. Chiar nu pot să mă gândesc la ceva. Mi se pare prematur. Am dat-o în bară la întrebarea aceasta :">

5.Ce vrei să spună prietenii tăi despre tine la ceremonia ta funerară?

Sunt una dintre persoanele care îşi numără prietenii pe degetele de la o singură mână. În primul rând aş vrea să nu plângă. Aş plânge şi eu, acolo, unde voi fi. Cel mai frumos ar fi să spună ce am reprezentat eu pentru ei, să povestească întâmplări amuzante pe care le-am petrecut împreună şi că voi ocupa mereu un locşor pe undeva în amintirea lor.

6. Dar pe piatră ta funerară ce vrei să scrie despre tine?

" Un copil nemuritor ce va trăi, va zâmbi şi se va juca mereu prin mintea şi sufletul nostru... "

7. Când erai mic ce le răspundeai celor mari la întrebarea: Tu ce vrei să te faci când vei fi mare?

Doamne! Luam o poziţie trufaşă şi, cu capul ridicat, le ziceam că mă fac doctoriţă să fac injecţii. Am avut mai multe truse medicale şi mereu când ieşeam pe afară îmi terorizam colegii de joacă. Îi alergam să le fac injecţii :)). Sau poate o actriţă si să mă mărit cu Mugur Mihăilescu :)). Eram crimă şi pedeapsă cu mine!

8. Ce ai face dacă ai şti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, că este imposibil să eşuezi?

Aş pleca să rezolv conflictele lumii. Să fie pace, să nu se mai verse atâta sânge şi să nu se piardă atâtea vieţi nevinovate. Mă obsedează lucrurile astea.

9. Ce ai vrea să le spună copiii tăi nepoţilor tăi despre tine?

Că am fost o persoană bună şi că fiecare greşeală pe care am comis-o, a fost făcută din cauza naivităţii ce m-a povăţuit mereu.

10. Dacă ai putea acum să te proiectezi în viitor, în ultima zi a vieţii tale şi să îţi iei un interviu, care sunt trei întrebări pe care ţi le-ai adresă?

- Ce regreţi cel mai mult din viaţa ce e pe cale să se termine?

- Dacă ţi se oferă şansa să te reîncarnezi, în ce trup ţi-ai reîntemniţa sufletul?

- Oare va fi mai bine acum?

Leapşa pleacă către Kali şi Florin în mod special şi la cine mai doreşte :)

PS: Îi mulţumesc frumos pt ea lui Cosmin! Mi-a dat posibilitatea să mă mai plimb puţin prin adâncul sufletului meu... Uitasem cât de plăcut e pe acolo.

Leapşa de la Kali

1)Ia cartea cea mai aproape de tine,deschide la pagina 18, si găseşte rândul 4

Cea mai apropiată carte este o carte de biologie: " Suportul fizico-chimic al excitabilităţii şi al conductibilităţii este reprezentat de potenţialul electric membranar. "

2) Intide-ţi braţul stâng pe spate cât de mult poţi. Ce atingi?

Nimic.

3) Care a fost ultima emisiune pe care ai văzut-o la TV?

Mondenii ( reluare )

4) Fără să te uiţi la ceas, spune ce oră este?

13:00 .. ?!

5)Acum uită-te la ceas, ce oră e?

12:58  .. Eh` :))

6) Când ai făcut ultimul pas afara? Ce făceai?

Ieri. Am fost să  o iau pe Pisitenă pe la mine.

7) Înainte să incepi chestionarul acesta, ce ai făcut?

M-am furişat în bucătărie şi am luat câteva chifteluţe ce ardeau  :">

8) Ce porţi acum?

O rochiţă.

9) Ai visat noaptea trecută?

Nu.

10) Când ai râs ultima dată?

Ieri ... ?

11) Ce e pe pereţii camerei în care te afli?

O hartă, 3 iconiţe, un tablou cu motiv egiptean şi 2 ursuleţi de pluş imenşi :))

12) Care e ultimul film pe care l-ai văzut?

"Fishtales" 

13) Dacă ai deveni multi-milionar peste noapte ce ai face cu banii?

Wow!  Nu ştiu ...  Mi-aş lua o maşinuţă şi mai departe nu ştiu :">

14) La ce te gândeşti acum?

La chifteluţe :))

15) Dacă ţi-ai putea pune o dorinţă şi ştii că se va îndeplini care ar fi aceea?

Să nu mai fie niciun conflict în jurul meu ...

16) Imaginează-ţi că primul tău copil este o fată, cum ai vrea să o cheme?

Emma

17) Imaginează-ţi că primul tău copil va fi un băiat, cum ai vrea să îl cheme?

Alex

18) Gata,asta a fost tot.Mai vrei?

" ... Just a little more bit " \:D/

Leapşa merge la NiroS, Pisitenă şi Klau şi ... la tine, dacă ... "te ţine" >:)

La mulţi ani, pisitenă!

De azi, pisitena mea îşi luă rămas bun de la copilărie şi păşi cu capul ridicat spre un alt tărâm: Maturitatea! Mult succes!

La mulţi ani şi nu îi uita pe aştia mici ( printre care şi eu )!

[ Sursă fotografie: Google]

Paşte fericit!

Învierea Domnului să îţi aducă în suflet bucurie şi iubire.

Paşte Fericit alături de cei dragi!

Miez de noapte

I wanna do bad things with you.

When you came in the air went out.
And every shadow filled up with doubt.
I don't know who you think you are,
But before the night is through,
I wanna do bad things with you.

I'm the kind to sit up in his room.
Heart sick an' eyes filled up with blue.
I don't know what you've done to me,
But I know this much is true:
I wanna do bad things with you.

When you came in the air went out.
And all those shadows there filled up with doubt.
I don't know who you think you are,
But before the night is through,
I wanna do bad things with you.
I wanna do real bad things with you.
Ow, ooh.

I don't know what you've done to me,
But I know this much is true:
I wanna do bad things with you.
I wanna do real bad things with you.

[ Sursă fotografie: Google]

Efemeritatea binelui

EU - un copil ce naşte furtuni.

TU - o persoana ce intră în cercul meu, în mintea mea, în lumea mea, sub influenţa curiozitaţii.

NOI - nişte furnicuţe, mai mult sau mai puţin emancipate, ce căutăm neîncetat un sens vieţii. 

...

To be continued!

Poama stricată ...

... sunt EU.

Îmi pare rău!

[ 21 de luni şi 2 zile ]

[ Sursă fotografie: Google]

Credinţă

Credinţa este un sâmbure adânc sădit în sufletul tău, încă din clipa în care te-ai născut. E asemenea unei aure ce te protejează de tot răul din jurul tău.

Din nefericire, este fragilă. Pentru a creşte şi a căpăta forţe mai mari trebuie să o ajuţi.

Credinţa înfloreşte prin faptele bune pe care le săvârşeşti zi de zi, prin iubirea pentru Dumnezeu, prin rugăciunile pe care le faci cu sufletul, căci numai cele pure sunt ascultate de Cel de Sus.

Credinţa îţi rezervă un loc la masa lui Dumnezeu, un loc în casa Lui. Când eşti speriat, copleşit de necazuri, cauţi refugiu în liniştea lui. Te ascunzi în casa Lui, lăsându-ţi sufletul în grija Sa, pentru a ţi-l dezbrăca de păcatele ce atârnă greu. Îţi redă libertatea. Te simţi curat...

Dar ce te îndeamnă să intri în lumea Lui? De ce te simţi sigur acolo? De ce când eşti singur, întorci capul catre El şi-L chemi? Să fie oare credinţa cea care te poartă spre El? Să fie acel lucruşor atât de transparent, dat în acelaşi timp atât de minunat?

Credinţa e oaza ta de linişte. E o zi cu soare când viaţa ta e pierdută-n iarnă. E picătura de apă pentru cel însetat. E fărâma de pâine pentru cel flămând.

E adânc ţesută în fiecare celulă de-a ta.

Respiră o dată cu tine. Trăieşte prin tine şi cu tine.

Fără ea eşti gol, lipsit de sens, captiv într-un trup.

Piele îţi e gratie, iar genunea trupului celula.

[ Sursă fotografie: Google]

Azi mi-am jucat viaţa la cărţi

Azi am pierdut tot ce am agonisit până acum!

Azi s-au dat cărţile pe faţă...

Azi realizai imensa greşeală pe care am comis-o...

Azi rămăsăi singură în cubul meu de sticlă...

Azi inundai Edenul în întuneric...

Azi îmi secară ochii...

Azi te strigai...

Azi blestemai...

Azi, EU am murit...

Dar mâine...

... ?

[ Sursă fotografie: album personal ]

Mâine ... în Eden

E frig ...

E rece ...

E liniste ...

Tot drumul până acasă un vânt blestemat îmi şopti flegmatic în ureche: " Ai să pierzi ... ai să pierzi "... şi nici măcar nu-mi dadu drept la replică. Îmi fură cuvintele şi puterea de a ţine capul ridicat. Îmi privi picioarele cum mă poartă şi ... atât. "Oare pe urmele a câţi oameni calc? Câţi zâmbeau? Câţi erau ca mine? Câţi îşi permiteau să viseze? Câţi aşteptau să ... " .. Taci! Taci! Lasă-mă ... 

Ajunsă acasă, îmi îmbracai repede rochiţa albă din pânza, aia care îţi place ţie, şi plecai în Eden.

Eden?!

Da.Plecai la tine ...

Am pierdut ani frumoşi ca să-mi construiesc cuibuşorul asta ... Lumea mea ... Universul meu. De fiecare data când eram gonită, rănită fugeam repede în camera mea şi închideam ochii... Îi stângeam tare, tare ... atât de tare... şi ajungeam în Eden... Edenul meu. Acolo aveam tot ce nu aveam în realitate... Acolo, dacă atingeam ceva, nu se alegea praful de el. Acolo puteam să fac tot ce-şi dorea sufletul... Acolo... te-am dus şi pe tine. Cu fiecare soaptă, atingere, sărut descopereai mai mult... Ţi-a aratat grădinile mele. Ce flori ... Ce parfum ... Ce culori... Ţi-am aratat ploaia caldă... Am gustat-o de pe buzele tale... Ce gust! 

De atunci... mereu când mă simţeam singură, închideam ochii şi te întâlneam acolo... pe băncuţa din fier forjat...

Dar azi...

Azi nu mai venişi...

[ Sursă fotografie: album personal ]

Leapşa

Viaţa mea e o pânză fină ţesută de un păianjen ce a cam obosit... Pânza cedează pe zi ce trece, se destramă tot mai mult iar păianjenul îmi zâmbeşte sec :)

Cu alte cuvinte, îmi merge îngrozitor de rău pe toate planurile... Motiv pentru care am renunţat câteva zile la blog... Îmi pare rau... Dar promit să mă pun pe picioare cât de curând!

Îi cer scuze şi lui Kali pentru că am lăsat-o să aştepte după un copil rătăcit ca mine.

Şiii ... am răspuns la leapşă! :D

Dacă aş putea, aş vrea să fiu ...

... o floare: mărgăritar

... un anotimp: vara

... o culoare: roz sau alb ( deşi e non culoare )

... un animal: pisic

... un obiect vestimentar: sarafan

... o piesa de mobilier: masuţă de cafea

... o melodie: veritasaga- să nu crezi

... un vers: « vreau să fiu iar copil .. hai joacă-te cu mine puţin »

... un obiect: o broşă

... un instrument muzical: pian

... un copac: măslin

... un oraş: Cairo

... o persoană publică: Cătălin Măruţă

... o carte: Elevul Dima dintr`a şaptea

... un fel de mâncare: pizza

... un supererou: spider man

... un fenomen al naturii: ploaia

...o maşină: peugeot 206cc

... un fruct: clementină

... o parte a corpului: ochii

... un film: Corpse bride

Ar fi frumos să văd şi alte"idei" .. Aşa că oricine doreşte, poate prelua leapşa :)

[ Sursă fotografie: Google ]

1 martie!

Prima zi de primăvară!

Primul mărţişor!

Primul ghiocel!

Primul zâmbet cald după atâta timp..

La mulţi ani!

Sa fiţi sănătoşi şi frumoşi şi bucuroşi :X

[ Sursă fotografie: album personal ]

Pentru că aşa suntem noi

Pentru că ea e mică şi zăpăcită!

Pentru că ea râde mult!

Pentru că atunci când plâng mă îmbărbătează!

Pentru că se enervează repede :))

Pentru că atunci când sunt tristă, mă lasă să o ciufulesc umpic >:)

Pentru că ea e pisitena mea :X

Te iubesc bua!

.. Şi nu am terminat..

[ Sursă fotografie: album personal ]

Ninge

Astăzi a fost cea mai frumoasă zi! Îmi era foarte dor de imaginea Craiovei sub zăpadă... Chiar dacă sunt răcită, nu m-am putut abţine să nu mă joc puţin prin zăpadă :))

Mulţumesc Doriei şi lui Andruţa pentru cea mai tare zi :X

[ 19 februarie, seara ]

[ Sursă fotografie: album personal ]

Pt că prea multă fericire provoacă greaţă?

La  mulţi ani, Radu!

5 februarie… Ziua frăţiorului meu, Radu – 14 anişori!
A fost o zi superbă, din toate punctele de vedere, până când… 
Dar să începem cu începutul.
Cum am deschis ochii de dimineaţă, un soare sănătos şi puternic m-a orbit. « Se anunţă o zi frumoasă azi ! » mi-am spus zâmbind. I-am spus “ La mulţi ani ” lui Radu şi am plecat sa luăm micul dejun. Fratele meu era foarte nerabdător să se întâlnească cu prietenii lui, aşa că a mâncat puţin, s-a schimbat şi a plecat afară.
În schimb, eu nu m-am bucurat de căldura de afară. Mi-am petrecut timpul în faţa televizorului şi aruncând, din când în când, câte un ochi pe geam. Era prea cald, o adevărată zi de primăvară ! Şi ce poate fi mai frumos, într-o asemenea zi, decât nişte ghiocei mari de grădină ? O mică surpriză din parte bunicii.
Timpul se scuse repede. Vizionai 2 filme şi deja ceasul arăta 04:00pm. Trebuia să ajungă tata de la servici. Mai era atât de puţin până când să-i cântăm „ La mulţi ani” lui Radu, să-i dăm cadourile şi să tăiem tortul.
Ajunsă şi tati acasă. Purtarăm un dialog amuzant, după cum făcem în fiecare zi. La scurt timp se aude soneria de la uşă. Deschid şi era mami cu Radu. 
Imediat după cină, Radu vru să iasă iar pe afară. Îi dădurăm cadourile, îi cântarăm, făcurăm poze. Este foarte încântat de noua minge, dar şi de ceas. Ne lăsă pe noi să mâncăm tort, iar el plecă la joacă.
Pe la 07:00pm mă îmbrăcai să ies pe afară cu prietenul meu. Chiar a fost o zi frumoasă!
Dar cum prea multă fericire produce greaţă, trebuia să existe ceva care să perturbe beatitudinea născută de ziua aceasta.
În timp ce eram în faţa blocului, tati coboară scările şi iese din bloc vorbind la telefon. Ceva destul de ciudat, ştiind că are o fire calmă, blândă. „ Sigur se întâmplă ceva… ”. După 5 minute mă sună mami, speriată, să mă întrebe unde sunt.
„- Sunt în faţa blocului. De ce? Se întâmplă ceva?”
„- Nu ştiu. Dar să nu pleci de aici, te rog…”
„- Ok …”
Peste o jumătate de oră, apare în faţa blocului fratele meu plângând şi tati supărat. Rămăsăi mască. Îmi luai rămas bun de la Cristi şi plecai în casă. Îl întrebai pe Radu ce se întâmplase, de ce toţi erau ciudaţi.
„- De ce plangi? Ce se întâmplă?” îl întrebai pe Radu, care stătea pe hol îmbrăcat în haine de plecare.
„- Eram pe afară. Ne jucam prinselea şi trecurăm pe la magazin să luăm gumă de mestecat. În timp ce plătirăm, intră un beţiv şi începu să ţipe că de ce furăm din magazin. Îi răspunsăi că nu furăm şi îmi dădu un pumn în faţă, moment în care, vânzătoarea îndrăzni să zică un simplu „Lasă-i în pace!”. Nu o băgă în seamă. Ne zisă să stăm în genunchi în faţa lui. Ne aşezarăm toţi, cu excepţia unui băiat care rămase în picioare. Văzând că nu se supune, îl luă la bătaie până când, de durere, căzu în genunchi… Acum e la poliţie. ” spusă Radu.
„- Doamne! Păi şi voi acum unde plecaţi?”
„- La poliţie…”
Imediat veni şi tati pe hol şi plecară.

___

Frumos mod de a încheia o aniversare, nu?
Ţin a preciza că sunt un pachet de nervi. Sunt plină de furie şi ură. Întâmplarea asta susţine perfect ceea ce am scris în postul anterior.
Mi-aţi spus că exagerez. 
Ei bine, vi se pare normal?!
E ziua ta şi te pregăteşti pentru super distracţie cu prietenii pe afară. Dar se găseşte o persoană… de fapt nu e cinstit să o numim „ persoană ”, pt că nu merită acest apelativ, să pună capăt distracţiei, pt că aşa vrea muşchiul lui. Tare, nu?
Dar hai să discutăm puţin despre acest rebut al societăţii! Ei bine, această fiinţă trăieşte numai pt marea sa iubire: ALCOOLUL. 
Alcoolul îl face să se simtă cu adevărat bărbat.
Alcoolul îi dă dreptul să-ţi dea pumni dacă îi răspunzi.
Alcoolul îi zice să scoată cuţitul dacă nu joci după regulile lui.
Dar poate că, nenorocitul acesta are o familie! Şi dacă aşa este, oare ce fel de viaţă duc acele suflete? Câte bătăi îndură femeia lui? Dar copiii?
Am zis că unii nu mai ştiu ce înseamnă să fi om. A-ţi zis că exagerez… Atunci, dacă am dreptate, de ce oare vânzătoarea aceea nu sună la poliţie când văzu că începu să dea în nişte copii? Să fie oare din cauză că nu îi pasă, că nu avea nicio legătură cu ea? De ce să se complice?
Dar ce rost are toată vorbăria asta? Şi aşa exagerez… Aveţi dreptate, voi ăştia deştepţi. Scuze, dar ori sunteţi orbi, ori sunteţi legaţi la ochii. Vi se pare că trăim într-o lume perfectă, într-o ţară perfectă, înconjuraţi de o siguranţă perfectă! Tot ceea ce se spune în jurul nostru este fals.
Ce contează dacă printre noi umblă o grămadă de criminali periculoşi, monştri care i-au vieţi fără să simtă ceva, pt că au conştiinţa extirpată. Oamenii se pot schimba, nu?! Dacă ieri a masacrat 20 de persoane aşa, de amorul artei, azi cântă în corul bisericii, sau ajută o bătrânică să treacă strada, cărându-i şi plasele de cumpărături, de asemenea. Nu contează dacă ieşi din casă şi îţi iei câţiva pumni în faţă de la uni. Deh! Suntem o tară liberă, fiecare are dreptul de a-şi exprima opinia, iar dacă lor nu le place faţa ta, îşi manifestă sentimentele.
Dar ştiu că exagerez!
Aşa că, îmi cer scuze şi vă las pe voi să susţineţi societatea asta împuţită şi nesigură. Dar să nu cumva să îndrăzniţi, într-o zi, să vă plângeţi dacă vi se întâmplă ceva, vouă sau celor dragi!
Eu şi cei ca mine ne întoarcem să trăim în capsula noastră.
Şi ştiu… Exagerez!

O noapte splendidă în continuare!

[ Sursă fotografie: album personal ]

Pentru că am uitat ce înseamnă să fi om..

Ce suntem, de unde venim şi încotro mergem? Greu de răspuns.

Cândva am fost oameni. Cunoşteam respectul, frica de Dumnezeu, iubirea. Iubeam adevărul, munca, viaţa. Ne iubeam semenii aşa cum erau. De ce spun "cândva"? Pentru că acum nu mai suntem ceea ce am fost "cândva"; nu mai suntem oameni, ci doar fiinţe. Am uitat de Dumnezeu, de respect, de placerea de a exista. Cândva trăiam pentru cei dragi, acum trăim doar pentru noi.

Cândva familia era familie. Stalpul familiei, tatăl, muncea din greu pentru a le oferi copiilor şansa zilei de mâine. Mama ... mama avea grijă şi de casă şi de copii. Cei mici, învăţau pentru a ajunge departe şi a asigura traiul famililor lor, dar şi pe cel al celor ce le-au dat viaţă, probabil ajunşi la capătul puterilor. Bani erau puţini, ca şi acum, dar mititeii învăţau la lumina lumânării, purtau hăinuţe vechi de la fraţii mai mari, pacheţelul de şcoală era sărăcăcios şi uneori probabil nici nu exista. Deşi o duceau greu, erau fericiţi. Erau uniţi! Erau o familie! Desigur, existau şi certuri. Nimeni nu e perfect. Uneori ajungi la saturare, văzând că pe zi ce trece, greutăţile se strâng, se multiplică şi cedezi. Privind în jurul tau cu încredere, capeţi putere şi speranţă. Mâine va fi mai bine! Îi ai pe ei ...

Azi de ce nu mai e aşa? De ce nu mai există unitate? De ce e fiecare pentru el? Familia rareori ramâne familie. Tot ceea ce a ramas "de atunci" este goana dupa bani. Cu câ mai mulţi, cu atât mai bine. Ce s-a ales cu familia? 

Tatăl, rapus de oboseală, sete de bani, clachează. Îşi caută refugiu şi îl găseşte în băutură. Nu mai vine acasă cu inima zbierând de nerăbdare să-şi vadă copilaşii. Vine trist, dezamăgit, obosit, scufundat în alcool. Nu-şi mai varsă amarul prin dicuţii cu soţia, recurge la scandal, bătaie. E acaparat de o ciudată sete de violenţă. Îşi molestează soţia, chiar şi copii. Într-un final regretă. Dar mâine ... mâine va fi la fel. Banii, pierduţi în marea de alcool, îşi pierd urma. Simţindu-se pierdut, tatăl ajunge să-şi ia viaţa. Spera la ceva mai bun. 
Există însă şi taţi ca cei "de atunci". Taţi cu mâinile distruse de muncă. Taţi ce nu cedează. Taţi ce se întorc acasă obosiţi, dar cu zâmbetul pe buze. Taţi ce încă îşi mângâie copii. Taţi care, după ani şi ani, îşi iubesc soţia ca în prima zi. Frumos, nu? 

Mama, clachează şi ea. Surmenată de atâta muncă grea, dar doritoare de bani, caută ceva mai uşor. Îşi pierde respectul de sine şi ... se vinde. Într-un final, ajunge scârbită de situaţie, chiar şi de ea însăşi. Se căieşte, dar e tărziu. Îşi pune capăt. Sfârşit! Spera la ceva mai bun. 
Există, ca şi în cazul taţilor "de atunci", mămici. Sunt acele fiinţe plăpânde, care din iubirea pentru familia lor, muncesc toată ziua. Au grijă de casă, de copii, de soţ, au chiar şi două slujbe, chiar dacă nu mai au timp pentru ele. Niciodată nu se plâng si nu se dau bătute! Familia le dă putere. Chiar şi când sunt răpuse de boală, nu cedează! Muncesc cât le ţine Dumnezeu şi mor cu inima împăcată că au lăsat ceva bun în urma lor. Incredibil, nu?

Dar copiii? Copiii sunt cei care azi suferă consecinţele. Violenţa le sperie copilăria, rămân marcaţi. Mulţi se închid în ei şi luptă singurei pentru a supravieţui într-o lume în care "mami" şi "tati" nu mai există pentru ei. Sătui de molestări, pleacă de acasă. De fapt, e impropriu zis "acasă". Corect este din locul ce, cândva, a fost "acasă"! Ce se întâmplă cu ei? Simplu, cresc şi ajung să distrugă puţinul ce a mai rămas din ceea ce au clădit cei mari. 

Le oferi educaţie, adăpost, iubire, te zbaţi să le oferi un viitor mai bun decât cel ce l-ai avut tu. Să nu le lipsească nimic! Să nu trăiască cum ai trăit tu, cu grija zilei de mâine. Dar ce primeşti în schimbul muncii epuizante? Nerecunoştinţă, ură, violenţă, chiar moarte. Pentru ei, educaţia devine nesemnificativă, inutilă. Se pierd în alcool, droguri şi tigări, devin dependenţi. Iar pentru fiecare strop sau gram au nevoie de bani. Aşa că recurg la jaf, furt. Pentru câţiva bănuţi, pentru nişte hârti de fapt, ia cu uşurinţă o viaţă de om. Omoară o fiinţă nevinovată. Îşi bat joc de cei ce i-au hrănit, ce le-au dat viaţă. Îi bat, îi fură, îi violează, îi omoară. Traumele suferite în copilărie îi modelează în monştrii. Cum poţi să dai în cel care muncea o zi întreagă, doar ca să-ţi pună ţie ceva pe masă, ca să te îmbrace, să te şcolească, ca să nu râdă lumea de tine? Cum poţi să atentezi la cea care te-a purtat în pântece, cea care a suferit pentru tine? Ce fel de copil eşti tu? 

Lumea asta se distruge încet, încet. Paranoici, ne distrugem unii pe alţii. Nu cumva să aibă altul mai mulţi bani ca tine, o maşină mai bună, o casă mai mare. Stupid! Nimic din ceea ce a fost nu mai este. 
Cândva, mergeai pe stradă liniştit cu mult după miezul nopţii. Cândva te salutai cu necunoscuţii. Cândva bărbatul îşi descoperea capul în faţa femeii. Cândva exista respect şi demnitate. Astăzi, îţi e frică să ieşi pe stradă. Chiar şi cel mai bun prieten îţi poate da cu ceva în cap, doar pentru că ai ceva ce el nu are. Pleci cu inima îndoită de fiecare dată, nu numai când se lasă seara, chiar şi în timpul zilei, pentru că rişti să nu te mai întorci. Astăzi, chiar şi pentru o simplă privire poţi fi atacat. Cică nutreşti ceva. Astăzi, bărbatul tratează femeia ca pe un obiect indispensabil. Când se uzează, se înlocuieşte cu alta nou-nouţă. 

Astăzi, prostul şi coruptul e la putere. Astăzi, rişti să pierzi tot ce ai agonisit o viaţă întregă, doar pentru că cineva cu putere se gândeşte că i-ar prinde bine în colecţia sa vastă de "avere" puţinul tău. Cu cât capătă mai mult, cu atât pofteşte la mai mult, mult mai mult! Pentru bani, îşi vinde fericirea. Se vinde pe sine. Rămâne doar un stârv cu câteva picături de viaţă în el, ce adună, adună, adună cât mai multe. Dar la final, când se trage linie, ce îi rămâne? Ce ia cu el? Nimic!

Şi vă mai întrebaţi de unde atâta răutate în lume, de unde atâta război, de unde atâta sânge vărsat, atâtea vieţi distruse. Nu e vina vecinului, nu e vina mamei tale, nu e vina ta. E vina Noastră! A tuturor. Ne distrugem pentru bani! Ne omorâm pentru bani! Si la final cu ce rămânem ? Doar cu păcatele ...

Viaţa poate fi frumoasă ...

Cred!

 Şi sper!

Stă în puterea noastră să o schimbăm. 

Iar dacă banii sunt baza tuturor necazurilor, de ce cei ce sunt la putere, şi care se presupune că ne apară interesele şi au grijă de noi, chiar nu pot să închidă ochii şi să fabrice mai multi bani? În fond, sunt nişte simple hârti, care nu cresc în copaci, nici pe ogoare, nu le face Dumnezeu, ci noi. 

În mâna lor stă puterea. De ce nu o folosesc? Se sfiesc de Dumnezeu? Nu cred! Dacă ar avea frica lui Dumnezeu, nu ne-ar mai lua pâinea de la gură. 

Pur şi simplu nu vor. Preferă sa se piardă vieţi nevinovate.

De ce?

Pentru bani, pentru nişte hârti blestemate!

Pentru că am uitat să fim oameni.

Cândva, eram.

Omagiu pt Mihai Eminescu - Luceafărul ce încă ne călăuzeşte

Au moartea ta, înger, de ce fu să fie?
Au e sens în lume? Tu chip zâmbitor,
Trăit-ai anume ca astfel să mori?”

Iar când voi fi pământ

Iar când voi fi pământ,
În liniştea serii,
Săpaţi-mi un mormânt
La marginea mării.

Nu voi sicriu bogat,
Podoabe şi flamuri,
Ci-mi împletiţi un pat
Din veştede ramuri.

Să-mi fie somnul lin
Şi codrul aproape,
Să am un cer senin
Pe-adâncile ape.

S-aud cum blânde cad
Izvoarele-ntruna,
Pe vârfuri lungi de brad
Alunece luna.

S-aud pe valuri vânt,
Din munte talanga,
Deasupra-mi teiul sfânt
Să-şi scuture creanga.

Şi cum n-oi suferi
De-atuncea-nainte,
Cu flori m-or troieni
Aduceri aminte.

Şi cum va înceta
Al inimii zbucium,
Ce dulce-mi va suna
Cântarea de bucium!

Vor arde-n preajma mea
Luminile-n dealuri,
Izbind s-or frământa
Eternele valuri

Şi nime-n urma mea
Nu-mi plângă la creştet,
Ci codrul vânt să dea
Frunzişului veşted.

Luceferii de foc
Privi-vor din cetini
Mormânt făr' de noroc
Şi fără prieteni.

[ 158 de ani de când nu mai străluceşti printre noi, ci prin noi ]

[ Sursă fotografie: Google]

Emmeline

Trupul meu

trupul meu e o grotă ascunsă
în mine zac manuscrise indescifrabile

pielea mea e un obiect sacru
pe ea se întind la nesfârşit imnuri

îmi port de la naştere mormântul
ca pe o raniţă
uneori obosesc, mă aşez pe tâmpla ta
aici îmi pot da jos toate drumurile
ca pe nişte pantofi cu tocurile rupte

apoi îmi înfig colţii în viaţa ta
în urma ta sânge
altădată se târau cuvinte reci
ca şerpii rătăciţi spre mărul lui Adam
acum însă eşti pământean
în urma ta sânge

îmi pot da jos şi raniţa pe tâmpla ta
uneori îmi place să te privesc
cum scoţi din ea toate lucrurile inutile
şi faci curat

într-o zi ai aruncat-o, acum dorm în tine
dimineaţa fac ordine, citesc ziarele
nu te deranjez prea rău
am început să-ţi port hainele

până şi moartea ţi-am luat-o cu împrumut

o port şi pe ea din ce în ce mai mult
acum are coatele julite
ameţită de somn
din ce în ce mai lividă
nici strada nu poate să mai o treacă
spre lumea cealaltă

[ Carmen-Manuela Macelaru ]

Happy new year!

Nice one ..

Ironică, dar super tare ideea!

[ Sursă fotografie: Google]

Beatitudine efemeră

... M`aţi distrus ...
Acum ce mai vreţi??
Nu vă ajunge că mi`aţi frânt aripile, că tot ce era frumos s`a spulberat? 
Priviţi`mi ochiii ...
Ce vedeţi? ... 
Lacrimi amare! ...
Vă întrebaţi de ce...?
Cum aţi putut să mă îmbrânciţi în abisul întunecat şi crud al durerii eterne? 
De ce m`aţi ridicat sus de tot, unde norii îmi mângâiau coarda sufletului, unde vântul îmi sufla cuvinte dulci , uşor şoptite la ureche ... 
De ce? 
Ca apoi să mă izbiţi de pământ, să îmi luaţi ce credeam că am?
Să îmi zâmbiţi ironic spunându`mi că asta merit? 
...
Ce v`am făcut ca să mă distrugeţi fără milă? 
M`aţi smuls din lumea mea ... 
Unde sunt fluturii, florile parfumate, visele şi speranţele mele?
Unde sunt toate culorile?
Ploaia de lacrimi a spălat curcubeul care`mi lumina viaţa ...
Soarele ce mă încălzea , s`a stins...
Scrumul ... mi`a lovit chipul cu putere ..
De ce?
Oare cu ce am greşit?
Tot ce mi`am dorit, de cand am ajuns în această lume nemiloasă, ascunsă după maşti de îngeri, a fost să gust din cupa vieţii ... sucul acela dulce, ce îţi oferă posibilitatea să traieşti.
De ce la mine sucul s`a transformat în chinină?...
De ce trenul cu care urma să parcurg drumul vieţii a trecut pe langă mine fără să oprească?
De ce?
De ce mi se închid toate porţile?
Zile, nopti ... toate se scurg pe nesimţite ...am pierdut noţiunea timpului ...
Odaia, care altădată se scalda în razele sorelui şi în miresme care te făceau pur şi simplu să pluteşti de plăcere, acum şade tăcută, pustie ...Doar eu îi ţin companie, zăcând lângă soba care a uitat de mult ce înseamnă căldura.
Nu mai plang ... 
Izvorul sufletului a secat!
... am pierdut tot ... tot ... 
Nu mai simt decât îmbrăţisarea rece a întunericului, care îmi învăluie tot trupul.
Am uitat ce e acela un surâs, o privire caldă, o şoaptă dulce, o strângere fină de mână.
Am obosit să mă lupt cu singurătatea ...
I`am căzut pradă, şi e numai vina voastră! Pentru că unde m`aţi aruncat nu există fiinte ... nu e nimeni ... e pustiu ...

Sunt un suflet hoinar, ratăcit în iadul numit „viaţă”.
M`am născut ca să fiu oferită ca ofrandă unor monştri, mutilatori de suflete ... Era nevoie de o fiinţă caldă şi inocentă.
M`aţi vândut...
Car o cruce ce nu îmi aparţine ...
De ce?
Mă simt slăbită, lipsită de răsuflare ... chinuită de ploaia voastră de cuvinte fără sens, dar care stiu unde să lovească.
Tip ... dar nu aude nimeni ... 
Plang ... dar nu sunt observată ... 
Sunt măcelărită sufleteşte.
 ...Cu mâna tremurândă apuc un ciob de oglindă ... 
"Oare ce am să văd?"
Îmi e frică.
O apropi de chip ... 
"Nuuuu! Unde`i chipul de copilă ce zâmbea mereu? Unde e strălucirea din ochişori? Unde e culoarea fragedă din obrăjori?”
Îndurerată, o sparg în mii de fărâme ... o distrug .. aşa cum mi`aţi distrus voi visurile, speranţele, inocenţa .. 
M`am pierdut .. 
Chipul mi`e lovit de vreme .. a trecut timpul peste mine ..
Ramân aşa, uitată de toti, în odaia ce nu demult era încălzită de zâmbetul meu ..

Pentru un inger

 

Închide ochii şi lasă`mă să`ţi pictez gândurile mele în profundul minţii tale. Nu am să`ţi fac niciun rau! De multă vreme te caut... Lasă`te mie, iar eu mă dau ţie. Am nevoie de tine!

...Unde sunt?

Sunt profund încleştat în tine. Sunt în fiecare celulă de`a ta...

...Cine sunt?

Sunt doar un copil... ce s`a urcat în trenul vieţii, dar a coborât prea din timp.. într`o staţie greşită şi la un ceas nepotrivit. Cel ce m`a urcat în tren mi`a dat doar un bilet. M`a sărutat părinteşte pe frunte, iar în mine s`a scurs un lichid mieros... Era Viata! Cu fiecare picătură ce`mi aluneca prin vene, mi se umplea genunea trupului cu frânturi din miliarde şi miliarde de senzaţii neexplorate, dar cu o notă bizară de familiaritate. Aceste minunăţii trebuia să le împart cu mintea şi sufletul meu. Dar cel ce mi le`a picurat a uitat să`mi împărtăşească secretul degustării lui. M`am grabit şi am căzut pradă obsesiei de mai mult... mult mai mult.

Am cedat. Am păstrat totul pentru trupul meu. Posedat de setea asta oarbă de viaţă, am ignorat vocile zeilor în favoarea uneia de o muzicalitate aparte... Mi`am închis propria minte într`o veche cutie de bijuterii şi mi`am obligat sufletul să o înghită. Moment în care... Imaginea din faţa mea s`a spart în mii de cristale, asemenea unei oglinzi scăpate de cel speriat de reflexia conştiinţei sale. S`a facut întuneric şi liniste. Un fior rece mi`a conturat şirea spinării. Era Avariţia. Un cantec nebun, delirant a început brusc. Fiecare notă mă lovea în creştetul capului. Era durere amestecată cu nebunie. M`a acaparat...

Sedat, mi`am luat sufletul şi am încins un dans nebun pe covorul de cioburi. Sângeram, dar râdeam feeric. El plangea şi mă ruga să mă opresc. Nu il auzeam... Fragmente de oglindă îmi spintecau talpa piciorului, dar durerea era oarbă. Eram eu cu mine, dar în acelaşi timp desprins de mine... Eram judecător, condamnat şi călău.

Îmbătat de beatitudine, am greşit şi mi`am călcat sufletul. Buf! Vraja a fost spulberată de explozia de durere a partenerului meu. A ţipat lung apoi a picat sleit de puteri. S`a facut linişte... am ramas doar eu cu el. A plans... Am plans cu el... I`am cerut iertare.. M`a iertat...

Mi`am despicat pieptul şi l`am aşezat înăuntrul meu. I`am promis că se va face bine. 

Mi`am adunat ultimele puteri şi am plecat în cautarea unui suflet cald, puternic şi capabil să mi`l iubească necondiţionat, să mi`l vindece prin cuvinte grandioase, dar pure. Am greşit şi acum mă căiesc. Pentru plăcerile vieţii mi`am distrus mintea şi sufletul...

Vreme de 16 ani l`am tot căutat... Până anul trecut când am găsit un suflet imens, cald şi solitar. Cuprins de oboseală, dar şi de o ciudată siguranţă, mi`am scos sufleţelul şi i l`am încredinţat lui. Mi`a jurat că o să`l vindece, că o să`l facă fericit şi că din toate lăcrimioarele lui îmi va face şirag de perle.

Timp de 1 an, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile mi l`a plimbat pe la festinele zeilor, unde i`a jurat credinţă, iar ei, sub lună şi soare, ne`au binecuvântat. Ceea ce ei au legat, nu se poate rupe. Numele noastre sunt adânc gravate în Cartea Vieţii. Ne`au legat pe viaţa asta, dar şi pe cele viitoare.

Tu... eşti cel ce m`a salvat!

Te iubesc mult, copilul meu mic!

P.S: Textul l`am scris în urmă cu câteva săptămâni... În seara în care aveam nevoie de tine... :(

[ Sursă fotografie: album personal]

De ce?

“ Gelozia este cea care necrozează sentimentul pur “ – Nu e un citat dintr`o carte, nu e vorba unui filozof ... e un fragment din sufletul unui copil ce are ochii prea plânşi pentru vârsta sa ... e plăsmuirea mea ... De ce?! .. Nu îţi pot răspunde ... e cugetarea sufletului , nu a minţii ... E copilul întrebăriilor ce îmi bântuie existenţa ... E vocea din capul meu? ... Sa fie conştiinţa mea cea care mă îndeamnă să te întreb :
 
.. De ce priveşti prin ochii minţii şi nu prin ochii sufletului?
.. De ce asculţi vocea raţiunii şi nu vocea inimii?
.. De ce te minţi singur?
.. De ce nu crezi în privirea mea?
.. De ce distrugi azi ceea ce ai clădit ieri?
.. De ce eşti de gheaţă?
.. De ce eşti atât de aproape, dar în acelaşi timp departe?
.. De ce nu te pot face fericit?
.. De ce glasul meu e mut pentru tine?
.. De ce mă pedepseşti cu tăcerea?
.. De ce sunt o carte în faţa ta?
.. De ce mă laşi să cad?
.. De ce îngerii plâng?
.. De ce nu vrei să te pierzi de realitate?
.. De ce te porţi cu mine mai rău decât cu un străin?
.. De ce sunt făcută din dorinţa ta?
.. De ce pui bariere între noi?
.. De ce mă pierd când mă priveşti?
.. De ce în lumea mea e toamnă când afară e primăvară?
.. De ce mî trezesc mai tot timpul plângând?
.. De ce nu sunt ceea ce iţi doreşti?
.. De ce trăiesc?
.. De ce mă iubeşti?
.. De ce te ridici aşa de sus încât nu te pot atinge?
.. De ce nu pot să iţi zic ceea ce simt? 
.. De ce sunt nesigură?
.. De ce sunt de sticlă pentru tine? 
.. De ce doare absenţa ta?
.. De ce porţi o mască şi când eşti cu mine?
.. De ce îmi e frică de ziua de mâine?
.. De ce tot ce e frumos durează puţin?
.. De ce ne certăm des?
.. De ce mă amăgesc ?
.. De ce pleci când am nevoie de tine cel mai mult ?
.. De ce te închizi în tine?
.. De ce fericirea e stearpă pentru mine?
.. De ce toate mă condamnă?
.. De ce nu pot ramâne copil?
.. De ce pasul tău face cât 2 paşi de ai mei?
.. De ce gresesc mereu?
.. De ce eşti aşa de orgolios?
.. De ce te încăpăţânezi să duci un război?
.. De ce din 2 inimi , una trebuie sacrificată?
.. De ce mă trezeşti când visez cel mai frumos?
.. De ce “speli” curcubeul meu?

.. De ce? .. Şi totuşi, de ce atâtea dc`uri?